marți, 12 ianuarie 2010

There's a right to obey And a right to kill

Din ciclul "Calm like a bomb", imi vine sa calc pe absolut orice urma de *insert facultate here*. Nu, nu am nimic cu voi, dragi colegi de an, colegi de facultate, colegi de suferinta. Ci cu acei dragi magari care au impertinenta de a se auto-intitula profesori. Si deci voi calca pe sufletele lor cu niste bocanci army pe care ii am de la tata. Si voi calca cu putere. Si-mi voi permite sa fac asta pentru ca n-am suflet. Sau poate toate astea erau din ciclul "Je suis fou encore ".
Si ne ziceti ca ati muncit de v-ati rupt coatele pe camp pentru ca asa ati fost obligati si ca va antrenati pentru marea parada a lu' peshte, ce va manca o saptamana din vacanta si ca nu mai avem noi pic de respect pentru simpla idee de a munci, nu asa cum ati avut voi si ca noi nu apreciem nimic in viata pentru ca am fost crescuti in puf.
Ete na! Vissez-vous, alors!
Dar voi ce respect mai aveti pentru noi? Noi astia care ne chinuim sa descoperim ce mama dracului facem pe acest mirific pamant. Si ce vina am eu ca te-ai nascut in epoca lu' raposatu' si ai avut de suferit de pe urma tampeniilor lui? Ai muncit. Bravo tie. Respectul meu pentru ca ai fost capabil sa ridici o sapa la varsta frageda de 13 ani. Dar, stii, ai muncit pamantul tu deja. De ce sa-l mai muncesc si eu acum? Eu am alte planuri cu viata mea si nu implica neaparat o sapa. Decat daca o folosesc pentru omorat, dar asta e alta poveste. Iti voi ridica o statuie ca ai intors pamantul si ai plantat o samanta. Imediat ce aflu cum se ridica o statuie.
Dar revin, de ce simte nevoie profesorul sa ne povesteasca asta in loc sa ne predea fix ce trebuie? Nu zic de respectivul muncitor de pamant, el macar isi face treaba, jos palaria. Dar altii. Altii care parca vor neaparat sa ne futa creierii, numai ca sa se distreze si ei nitel. Va urez, dragii mei, sa porniti televizorul pe un "show" romanesc. E mai sanatos. Pentru noi, adica.
In incheiere, va voi multumi cat poate un suflet inexistent sa o faca. Va voi multumi, deci, pentru toate clipele in care m-ati facut sa-mi dau seama ca fac bine ca va umplu frigiderele. Stiti ce-nseamna asta, da? Si ma bucur nespus ca visez in fiece zi sa plec de aici, de la voi din tara. Ori cucerim noi tara, ori plecam cu totii. Noi, astia care s-au nascut dupa sau cu putin in timpul marii porcarii romanesti. Pentru ca noi astia nascuti in puf visam sa reusim. Nu conteaza ce sa reusim, dar da-o dracului, numai reusita sa fie. Si sa fie bine. Pe principiul sa fie pace. Voi visati in continuare ca noi vom intelege cat ati muncit in timpul scolii. Sau ca suntem maturi la varsta asta. Sau ca suntem pe aceeasi treapta intelectuala cu voi. In mare parte, asta e de bine :)) Dar, suntem tineri, avem tot timpul sa invatam si sa fim mai inteligenti decat voi, Doamne Ajuta!
In fine, am zis ca inchei acum 10 randuri... Mi-am varsat sentimentele pe tastatura si implicit pe blog. De fapt ganduri, ca doar n-am suflet :D

Niciun comentariu: