Rozalia si Creierul sunt fane LOST

Super mega fane. Si ma mandresc cu faptul c-am molipsit-o pe Brain :P
As putea sa intru intr-o dezbatere de genul "cum, nu stii ce-i cu lost??? sub ce piatra ai trait in ultimii 5 ani?!". Si apoi, chiar daca stii de show, daca nu te-ai uitat, daca nu te-a captivat intriga complicata si cateodata enervanta, nu stiu ce fel de om esti :P Dar glumesc. E doar pentru cunoscatori asta:
Cum show-ul incepe abia pe 2 februarie mai avem pana sa intram intr-o stare de "ohmygodohmygoood!!!" frenetica. E ultimul sezon, se termina tot :((
Dar pana atunci am gasit niste promotional posters facute de un fan, mai exact Ty Mattson, head of Mattson Creative, postere care sunt absolut geniale. Prea geniale sa nu le pun si aici. Dar nu stiu cat or sa se prinda cei care habar n-au de show.
Si cum Brain e plecata prin Oktoberfest si are prilejul de a se holba liber la Balaurul... (grr) i le arat si ei prin intermediul acestui post :)
Click pe poze pentru postul original.

Ceva bun pe ziua asta

Tocmai am aflat ca mult iubitele bubble wraps sunt atat de apreciate in lume incat ... tan-tan-tananan... au Bubble Wrap Appreciation Day :))
Care se serbeaza in ultima luni din ianuarie.
So, alt motiv sa incep sa sparg niste bubbles din noua mea folie cu bule maaaari de aer :D :D :D

It's like a dog meowing

E genul de chestie care n-ar trebui sa se intample, dar uite ca se intampla. Din cicilul 'am trait s-o vad si p-asta'.

Si suna chiar bine :)) Preluat de la Dobro.

Weekend placut, ce mai :))

Despre babuta de la parter

Se numea Eremenco Maricica si urma sa implineasca pe 18 ianuarie 82 de ani. Si era vecina noastra, statea la garsionera de langa noi, la parter, "babuta" fara stare, mereu avand cate ceva de facut.
Intamplarea a inceput pentru mine astazi, in jurul orei 16:00, cand o vecina din blocul de vizavi m-a intrebat daca stiu ceva de "mamaie", ca a tot batut la usa la ea si a sunat toata ziua. Televizorul era pornit si dat tare. Babuta era surda, dar mereu auzea in cele din urma usa sau soneria. I-am spus ca poate doarme.
Seara a venit mami acasa si imediat dupa am plecat la cumparaturi. Ii spun de babuta si de faza cu televizorul. Ea remarca faptul ca si dimineata devreme, cand a plecat ea, televizorul era pornit, se vedea lumina de afara. Jaluzelele nu erau trase. Si geamul de la camera parca era usor deshis.
Pe drum ne gandim sa sunam la unul din numerele pe care babuta ni le-a dat, ale fiilor ei. Avea trei fii. Si mai multi nepoti. Si inca mai multi stranepoti. Am rugat-o pe sormea sa caute numerele. Ea, deja speriata, o suna pe Mihaela. Prietena de la 1. Mihaela da peste alte vecine, prietene cu babuta, care erau la fel de ingrijorate. Au inceput sa-si vorbeasca, de cand n-au mai vazut-o, ce se intampla cu ea. Mihaela a sunat la 112. S-a certat cu aia; pompierii daca veneau, spargeau usa. Ii spuneau sa suna rudele; dar cum, daca n-aveau numerele. Ajungem si noi acasa si mami suna la numerele pe care le avea - dar care s-au dovedit a fi de fax.
Incearca la informatii, da de nora babutei, care nu intelegea ce se intampla.
Intre timp soseste ambulanta. Urmata de pompieri. Nu mai zic de ce exemplare de barbati s-au afisat in fata usii cu pricina. Unu' parea leit Cetateanul Turmentat. "Va zic io, asta nu mai e in viata", numai asa o tinea.
Faza e ca de marti nimeni n-a mai vorbit sau n-a mai vazut-o pe babuta. De marti seara televizorul mergea non-stop. De marti geamul ii era deschis.
Au venit si cei de la politie, care intrebau in stanga si-n dreapta ce se intampla. Nu au fost nesimtiti si nici badarani. I-au intrecut cu mult pe cei de la Smurd, culmea. Doar ca nu prea stiau ce sa faca ei. Au venit doar ca sa constate... sa constate necesitatea intrarii fortate, sa constate un eventual deces etc. Pompierii asteptau sa ajunga rudele, poate aveau ei cheie. Nu, rudele nu aveau cheie. Nimeni n-avea o cheie de rezerva. Asa ca pompierii au intrat pe geamul intre-deschis.
Au gasit-o pe jos, inconstienta, plina de sange. Nu stiau daca mai e in viata. Dar noi eram deja speriati. Prietenele babutei plangeau.
Peste cateva clipe am auzit c-ar fi in viata, puls foarte slab, dar constienta. am rasuflat cu totii usurati. Nu mai zic, de ce se era pe holul blocului, la parter. Care mai de care curiosi sa vada ce se intampla, unii cu adevarat ingrijorati, altii bucurandu-se de acel prilej pentru a se mai plange de inca o problema pe care o au. Ce se auzea mereu, parca murmurat, era "Ce e viata asta? O zi esti ceva, alta esti nimic. Uite ce se intampla cu batranii! Asta e, asa e batranul!"
Din apartamentul ei se auzea numai "biiip" de la aparat. Vecina-asistenta ne zicea c-o resusciteaza. De ce, daca era constienta? Apoi aflam ca de fapt nu e; era in coma; incercau s-o maseze inapoi la viata. Au tot incercat asta timp de 45 de minute. Deja era clara situatia. Lumea iesea de acolo, se intorcea de la masini cu alte truse, nimeni nu ne zicea nimic.
In cele din urma ni s-au cerut lumanari. Au renuntat s-o mai resusciteze, era moarta.
Am plans. Nu stiu daca am plans pentru ea, pentru babuta, sau pentru ca atmosfera era de-o asa natura. N-o cunosteam pe babuta; o salutam mereu, dar ea abia de ma auzea si nici nu stiu daca ma recunostea mereu.
Stiu ca de multe ori m-am intalnit cu ea prin centre comerciale, mirata ca a reusit sa ajunga pana acolo. Apoi mirata de cat de bine se misca, mergea repede, nu pierdea vremea. Apoi intr-o zi in 226, era cald rau de tot, mureai, dar ea avea treaba pe la Romana. Cica ii placea sa se duca pe la unul din baietii ei, prin Dristor si deci babuta rezista si mersului cu metroul pana acolo. Era rezistenta deci. Dar nu pana la capat.
Cel putin 2 zile a stat acolo, pe hol, sangarand, neputand sa cheme pe cineva. Probabil c-a si inghetat, geamul fiind intre-deschis. Doua zile a tot auzit vecinii cum bateau in usa si-n geam cu putere si probabil c-a vrut sa strige dupa ajutor, dar n-a putut. A suferit, din pacate.
Odihneasca-se in pace.

Manic Mode Bubble Wrap

Nu stiu de voi, dar eu ador sa sparg acele bubble wrap thingies care se folosesc la protejarea diverselor obiecte pretioase. Le stiti. Sunt minunate. Fac zgomot discret, dar suficient cat sa atraga atentia si sa enerveze dupa 5 minute. Momentan n-am niciun bubble wrap real, desi imi doresc cu ardoare unul acum. Dar am asta. Next best thing.
Si exista si Manic Mode. Parca special pentru mine, doh!

There's a right to obey And a right to kill

Din ciclul "Calm like a bomb", imi vine sa calc pe absolut orice urma de *insert facultate here*. Nu, nu am nimic cu voi, dragi colegi de an, colegi de facultate, colegi de suferinta. Ci cu acei dragi magari care au impertinenta de a se auto-intitula profesori. Si deci voi calca pe sufletele lor cu niste bocanci army pe care ii am de la tata. Si voi calca cu putere. Si-mi voi permite sa fac asta pentru ca n-am suflet. Sau poate toate astea erau din ciclul "Je suis fou encore ".
Si ne ziceti ca ati muncit de v-ati rupt coatele pe camp pentru ca asa ati fost obligati si ca va antrenati pentru marea parada a lu' peshte, ce va manca o saptamana din vacanta si ca nu mai avem noi pic de respect pentru simpla idee de a munci, nu asa cum ati avut voi si ca noi nu apreciem nimic in viata pentru ca am fost crescuti in puf.
Ete na! Vissez-vous, alors!
Dar voi ce respect mai aveti pentru noi? Noi astia care ne chinuim sa descoperim ce mama dracului facem pe acest mirific pamant. Si ce vina am eu ca te-ai nascut in epoca lu' raposatu' si ai avut de suferit de pe urma tampeniilor lui? Ai muncit. Bravo tie. Respectul meu pentru ca ai fost capabil sa ridici o sapa la varsta frageda de 13 ani. Dar, stii, ai muncit pamantul tu deja. De ce sa-l mai muncesc si eu acum? Eu am alte planuri cu viata mea si nu implica neaparat o sapa. Decat daca o folosesc pentru omorat, dar asta e alta poveste. Iti voi ridica o statuie ca ai intors pamantul si ai plantat o samanta. Imediat ce aflu cum se ridica o statuie.
Dar revin, de ce simte nevoie profesorul sa ne povesteasca asta in loc sa ne predea fix ce trebuie? Nu zic de respectivul muncitor de pamant, el macar isi face treaba, jos palaria. Dar altii. Altii care parca vor neaparat sa ne futa creierii, numai ca sa se distreze si ei nitel. Va urez, dragii mei, sa porniti televizorul pe un "show" romanesc. E mai sanatos. Pentru noi, adica.
In incheiere, va voi multumi cat poate un suflet inexistent sa o faca. Va voi multumi, deci, pentru toate clipele in care m-ati facut sa-mi dau seama ca fac bine ca va umplu frigiderele. Stiti ce-nseamna asta, da? Si ma bucur nespus ca visez in fiece zi sa plec de aici, de la voi din tara. Ori cucerim noi tara, ori plecam cu totii. Noi, astia care s-au nascut dupa sau cu putin in timpul marii porcarii romanesti. Pentru ca noi astia nascuti in puf visam sa reusim. Nu conteaza ce sa reusim, dar da-o dracului, numai reusita sa fie. Si sa fie bine. Pe principiul sa fie pace. Voi visati in continuare ca noi vom intelege cat ati muncit in timpul scolii. Sau ca suntem maturi la varsta asta. Sau ca suntem pe aceeasi treapta intelectuala cu voi. In mare parte, asta e de bine :)) Dar, suntem tineri, avem tot timpul sa invatam si sa fim mai inteligenti decat voi, Doamne Ajuta!
In fine, am zis ca inchei acum 10 randuri... Mi-am varsat sentimentele pe tastatura si implicit pe blog. De fapt ganduri, ca doar n-am suflet :D

Popor de oameni culti in cap

Mi-a fost adus la cunostinta urmatorul clip. In afara faptului ca m-a facut sa rad 10 minute, m-a si intristat, pentru ca arata adevarata fata a romanului: in nebunia lui se crede cult in cap, da pana la urma nu-si poate controla instinctul animalic. Trist. Hai sictir! la reunion de transilvanie. Enjoy.

Si un alt lucru trist este, dupa cum intreaba stimata doamna baba: Da aveti timp sa-ti dati pe toti la televizor? Normal, cum sa nu fie timp sa-i dea pe toti. Doar tre sa indoape masele cu incultura, ca asa e frumos.




over and out, Brain.

Stubborn Wine Bottle

Vine mami la mine acum o ora si ceva si ma intreaba daca nu am chef de-un vin rosu. Ca ea are. Si vrea sa deschida o sticla de Vin de Prahova Valley. Promitatoare. Eu, evident ca vroiam.
Ce a urmat a fost comedie totala, ca in filmele alea cu Chevy Chase in care el pica de prost. Cum sa deschidem noi sticla? Pai, cu tirbusonul ala...stiam eu de existenta lui... e rosu si are manere de care sa tragi la momentul zero. O micuta disputa in ideea de cum se pozitioneaza manerele lu' peste si apoi zbang la treaba. Aham. Cum sa nu... Dopul ma-sii nu era din pluta, ci dintr-un material mult mai rezistent si mai maleabil. Nu a vrut sub niciun chip sa iasa din locsorul lui, tirbusonul trecea prin el de parca ar fi fost din unt. Bun. Trecem la planul doi, atunci.
M-am enervat eu bine (cum numai eu stiu) si am luat patentul. Am tras cu putere de dop, l-am lungit bine, dar nimic. Hai sa zic c-am reusit sa-l scot cam un centimentru afara din sticla. Dar atat. Atunci s-a enervat si mami. Dar era si comica situatia. Una tragea de dop, alta de sticla si amandoua radeam. Nu vroiam sa ma las batuta. Doar nu ma face pe mine un dop amarat...
Mami scoate cutitul cu lama zimtata si taie partea de sus a dopului, care era facuta ferfenita. Apoi baga iar tirbusonul. Si se chinuie sa scoata dopul. Numai ca... se rupe tirbusonul. Spirala aia minune. Jumate din ea ramane in dop. Nicio problema, dopul n-avea nimic.

Ma uitam la tirbusonul rupt, ma uitam la dopul intact, ma uitam la jumatatea rupta de tirbuson si nu-mi vedea sa cred. Atat de incapatanat era dopul mortii!
Ea tot insista sa ducem sticla la vecinul de sus, "ca e barbat, trebuie sa stie sa desfaca o sticla". Urasc fazele astea, sa mergem la barbati sa ne ajute. La modul de pot si eu sa fac asta, n-am nevoie de ajutorul unui barbat, dar bine hai, poate in ultima instanta, cand chiar nu pot. Aparent, dupa jumate de ora de chinuit, ajunsesem la acea ultima instanta. Asa ca mami se duce cu sticla sus...si se intoarce peste 10 minute fara dop. Hmph, ce sa zic.
Oricum, daca stiam ce gust naspa va avea vinul, nu ma mai chinuiam atat pentru el. Prea acru pt gusturile mele. Dar, hei, acum beau vin :D

Ce inceput de an...

Pentru ca inceputul de an m-a prins cu proiecte si deci fara timp de citi stiri p net, abia azi am aflat ca pe 1 ianuarie a murit Lhasa de Sela. Remeber, v-am recomandat-o acum juma de an.

Avea 37 de ani si cancer la san. Si prea putini o plang. Cel putin la noi in tara. Si e trist, pentru ca era o voce cu adevarat de aur, avea sentiment si canta ce-i placea inimioarei ei. Blues. Punea suflet. Va las cu Rising