OMG They Speak French Here! Pt.6

Poze din avion - drumul de intoarcere. Pentru ca, nu-i asa, e frumos de la ten thousand feet in the air :D Primele-s facute de mine, apoi vin unele courtesy of Andrei si Brain :)

In alta ordine de idei, am descoperit ca n-am rau de avion, desi mi-e frica de inaltimi. Am stat si la geam (toti trei am apucat sa stam :D) si n-am murit. Ba, ma rog, am murit de fericire, ca se vedea super tare in jos :))
Primul zbor a fost ala definitoriu. La al doilea (dupa escala, adica), deja ma simteam de-a casei. In a veeery strange way, I can relate to Cristi. Don't kill me Brain, you know you do too :))

In ultimul avion, la intoarcere, am avut parte de niste specimene fantastice. Si nu neaparat la modul bun. Era zborul catre Romania, evident, si era plin de romani.
Una bucata pitipoanca insotita de-un manelo-cocalar veritabil, vorbitor de-o germana stricata (escala a fost la Munich), cu mici probleme de pasaport/buletin - pt. ea. Tot ea era incredibil de entuziasmata cand stweardesa isi facea "poezia" cu pusul centurii de siguranta si indicatul exit-urilor.
Trei bucati tarani d-aia de la tara, cu 5-6 bagaje de mana, grele, mari, de a fost nevoie sa ne ocupe si compartimentul nostru de bagaje si sa ne impinga ghiozdanele intr-o parte. Cu taranul-sef care n-a auzit de obraz si care s-a lasat pe scaunul ala in exces, desi i-am specificat cat se poate de clar ca ma incomodeaza (statea in fata mea)... si oricum n-avea voie sa faca asta in timpul zborului, stewardesa aia a specificat clar in romaneste. Cu taranca plina de iubire pt fiul lor coca-n devenire, de era nevoie sa-l pupaceasca zgomotos in vazul tuturor, in avion. Mi-a fost mila de saracul pui de taran.
Si, cireasa de pe tort, un nene tare simpatic, nu se stie ce natie... dar care semana leit cu Italianul "Mi scuzi" Pedofil din EuroTrip. Doar cu vreo 50 de kile in plus si mai inchis la culoarea pielii. In rest, la fel de funny. Socializa cu niste bucuresteni si radea mult.
O stewardesa era urata de ma speria cand sa uita la noi sa ne intrebe ce bem... Un steward care ma speria prin simplul fapt ca era un he-stewardess.
Si Otopeniul nostru cel de toate zilele, care ne-a dat palpitatii dupa 15 de minute de asteptat bagajele sa vina - incepusem sa credem ca s-au pierdut, ale naibii :))
Eh, c'est la vie...en rose.... :D