Ascultand piesa "Apus"

Ma cuprinde o stare de melancolie acuta. Asa ca de 1 iulie. Ascult o piesa epica; genul de piesa care dureaza mult si totusi nu destul, care te face sa te gandesti la toti si la toate si care iti da fiori, desi nimic din ce iti zice nu iti si este adresat. Sa fie oare astenia de vara? A trecut cea de primavara peste mine - ba, din contra, m-a prins intr-o stare suspect de buna. Acum sa vina sa ma ia, in chip de astenia de vara? Nu vreau sa fiu melancolica. Nu vreau sa ma uit printre clipurile vechi din calculator si sa descopar ca fata de acum 3 ani nu mai e. Nici cea de acum 2. La naiba, nici macar ca cea de acum 1 an nu mai sunt. Dar nu numai eu m-am schimbat; si voi v-ati schimbat. Nici pentru voi nu mai merge scuza ca nu intelegeti ce e diferit, daca voi sunteti la fel. Filmuletele acelea au fost facute in momente bune si imi place ca-mi pot aminti de ele astfel; dar de ce totodata regret ca nu mai sunt? Stiu ca asta e cursul normal al lucrurilor si ca poate exagerez, dar imi rezerv si execut dreptul la tristete atunci cand ceva se termina.
Si uite asa melancolia se raspandeste si ma cuprinde. Si uite asa stau si ascult piesa epica peste piesa epica, sa ma pierd printre sensurile obscure pe care mintea mea le conjoara. Ma gandesc la tampenii de acum multi ani, ma gandesc la tampenii de acum 2 luni, la tampenii de acum cateva zile si nu le gasesc rostul, nu le pot intelege. Dar parca ar fi fost cam trista viata mea fara ele.
Asa ca, melancolie, vin-o si ia-ma! Fa ce vrei cu mine! Intoarce-ma pe dos, suceste-ma, distorsioneaza-mi realitatea si fa-ma sa disper! Nu ai decat; vei trece. Va veni apoi iar valul de stare suspect de buna si totul va reveni la normal - ochelarii 3D imi vor fi dati jos si voi vedea bine din nou.

ps: primul post in care n-am scris deloc in engleza! refuz sa cred :))